Dăruiești fără așteptări?
În relațiile din viața ta adesea oferi mult? Dai și iar dai, oferi pur și simplu, fără să te gândești la ce primești, fără așteptări?
Oferi fără a-ți conștientiza balanța internă?
cât am și cât pot oferi din ce am
cât am și cât mai am am nevoie să primesc/ să-mi ofer mie înainte de a-ți da ție
cât am dat si cât primesc la schimb?
Crezi că ai fie egoist sau manipulativ să iei în calcul și cât primești în schimb la ce oferi?
Din ce spațiu intern oferi: din preaplin, din iubire și generozitate? Dar oferi și atunci când n-ai: când ești epuizat, frustrat, nemulțumit, când ai făcut deja compromis peste compromis? Astfel se adună, și se tot adună, și apare așteptarea să primești și tu ceva în schimb. Apare nevoia, nemulțumirea, reproșul și critica. Și nu primești (cel putin nu cum ai vrea), dar mai oferi puțin, din aceiași așteptare, de pe minus, din același gol: din nevoie.
Inițial nu te gândești la ce primesti când dăruiești, îți vine natural. De-abia după ce nu primești în schimb apare așteptarea. Așteptarea să primești și tu măcar pe aproape de cât oferi. Așteptarea ca nevoia ta de a oferi să fie văzută ca nevoie de a primi.
Ce ai nevoie să primești când dăruiești? Sa fii văzut, validat, acceptat? Ai nevoie de prezență, conexiune, de iubire? Și ce primesti de fapt când oferi “fără așteptări”? În aceea fază inițială când nu-ți conștientizezi așteptările și-ți negi nevoile.
Cum te simți atunci când oferi? Te simți bine: mândru, generos, spiritual, înălțat, deasupra, superior, în control?
Preocuparea inconștientă de a oferi cu un pas înaintea celuilalt și de a nu rămâne “dator” împreună cu credința că a oferi trebuie să fie izvorâtă în altruism și fără așteptări ascund o dificultate de a primi și de a fi vulnerabil.
O atitudine altruistă și generoasă nu este sustenabilă dacă nu ai în vedere balanța internă, spațiul din care oferi.
Când oferi din preaplin și generozitate în anumite circumstanțe, iar în altele te îngrijești și de a primi și a exista un schimb echitabil, nu apare nemulțumirea și așteptarea ulterioară ca celălalt să-ți ofere înapoi, în aceiași formă în care tu i-ai oferit lui.
Când oferi din nevoie, dar nu-ți conștientizezi nevoile (și la pachet, nici așteptările), ulterior apare frustrarea și nemulțumirea că celălalt nu se poartă cu tine la fel cum te porți tu cu el. Apare nemulțumirea că celălalt nu-ți oferă spontan și “generos” la fel ca tine.
A nu fi conștient de balanța internă crează confuzie internă care se traduce în confuzie relațională, între tine și celălalt. Cred că ofer fără așteptări pentru ca nu-mi conștientizez nevoile și așteptările, dar aceastea există pentru că apar ulterior sub forma frustrării, nemulțumirii, a victimizării, criticii și reproșului. Acestea erodează încrederea și relațiile pentru că celălalt vede în asta o formă de manipulare și încercarea de a deține controlul.
Totodată, o astfel de atitudine “binevoitoare” îl copleșește pe celălalt și nu-i lasă spațiu să ofere în felul și limbajul său de iubire. Adesea partenerul prins în nemulțumirea nevoile neîmplinite (în limbajul său de iubire) nu privește către ofertele celuilalt (în limbajul celuilalt de iubire) și are o dificultate de a primi chiar și atunci când ii este oferit.
A avea așteptări de la celălalt (care nu se împlinesc) nu este egal cu capacitatea ta de a primi.
Așa ca te invit să explorezi cum te simți când cineva îți oferă ceva prin câteva exemple:
Când primești un cadou de casă nouă sau de ziua ta?
Mulțumești și primești cu inima deschisă? Simți că ajunge la tine: simți recunoștință și bucurie că ceilalți te apreciază și simt să-ți ofere? Simți că meriți?
Sau spui: Mulțumesc, dar nu trebuia. Era ok oricum. Nu te simți confortabil, ba chiar îndatorat, vinovat, egoist, rușinat?
Cum te simți când cineva îți face un compliment?
Te simți văzut, apreciat, recunoscut?
Sau te simți ciudat, jenat, inconfortabil, ca un impostor? Crezi că nu te vede bine și nu te cunoaște suficient? Te simți rușinat și simți că nu poți primi?
Când un coleg îți aduce o cafea fără să-i fi cerut?
Insiști să-i platesti chiar dacă nu ți-a cerut și eventual nici nu plănuiai să-ți cumperi o cafea?
Sau pur și simplu mulțumești și apreciezi că s-a gândit la tine.
Cum te simți când cineva se oferă să te ajute cu un serviciu?
Accepți și mulțumești pentru că îți prinde bine ajutorul.
Sau spui mulțumesc, dar mă descurc (chiar dacă astfel îți este mai greu).
Ce faci când un prieten apropiat îți oferă ajutorul când chiar ai mare nevoie?
Un prieten apropiat îți oferă găzduire temporară în casa lui într-o perioadă dificilă din viață ta: poți accepta și te simți recunoscător că oamenii dragi îți sunt alături și ai pe cine să te bazezi? Îți dai voie să primești susținerea?
Sau simți că trebuie să-ți încalci mândria, ți se pare prea mult de acceptat, de primit?
