De ce este important într-o relație echilibrul dintre a da și a primi?

Pentru ca ne menține într-o poziție de egalitate: de la adult la adult, iar toate relațiile din viață noastră necesită să ne îngrijim de acest echilibru, fie ca vorbim de relații de cuplu sau relații de prietenie. Totuși, exista o excepție de la această regulă: relația părinte - copil.

Părintele oferă fără să aștepte nimic la schimb. Copilul primește viață fără să datoreze viața. Desigur, el o poate oferi mai departe, dar nu părintelui, ci copilului său.

Doar în relația părinte - copil putem oferi fără să primim nimic la schimb, ca părinte.

Și doar copil fiind pot primi fără să ofer înapoi.

Ca adult sunt responsabil:

• de mine și de contribuția mea în relație cu tine

• atât de balanța mea internă, cât și de balanța relațională (de partea mea, jumătatea mea de relație).

• de a oferi, dar și de a primi.

Ca adult sunt responsabil de balanța mea internă:

• cât am și cât pot oferi din ce am atât celuilalt, cât și mie.

• cât am nevoie să primesc și totodată, îmi revine responsabilitatea de a mă îngriji să și primesc.

Ca adult sunt responsabil și să primesc: atât a-mi oferi eu mie ce am nevoie, cât și de a fi receptiv către ofertele celuilalt:

• a-i lasă spațiu să-mi ofere și

• a-i accepta darurile - care pot fi diferite de nevoia mea și care pot fi oferite de către celălalt și într-o altă limbă de iubire decât cea pe care am învățat-o în trecutul meu.

Pentru că nevoia fără responsabilitate apartine unui copil (care n-a avut în trecut un părinte acordat care să răspundă acesteia).

Iar dacă în prezent doar îți cer ție (și nu-mi și asum nevoile) mă pozitionez copil, iar pe tine te transform în părinte căruia îi cer ce n-am primit în trecutul meu.

Dacă în prezent doar îți ofer și nu-ți las spațiu să oferi înapoi, nu primesc, iau poziția părintelui îngrijitor, iar ție îți las poziția copilului.

Și eventual, alternez aceasta poziție de părinte care oferă fără așteptări cu o poziție de copil nemulțumit pentru ce nu primește. Dar adultul din prezent?

Ca adult sunt responsabil de nevoile mele și de satisfacerea lor. Responsabilitatea pentru propriile nevoi implică:

• cum îmi împlinesc eu nevoile (în dinamica mea interna) și

• cum îți comunic ție ce aș avea nevoie de la tine astăzi.

O relație de cuplu este o relație între doi adulți în care responsabilitatea este la jumătate. Eu mă îngrijesc de partea mea de relație, cum vine către tine în relație și, totodată, mă îngrijesc de mine. Pentru că astăzi sunt adult și am această responsabilitate. Iar tu ești de asemenea adult, ai partea ta de relație, partea ta de responsabilitate: cum vii către mine, în relație, și cum te îngrijești de tine, în relația ta cu tine.

Bineînțeles că fiecare avem nevoi neîmplinite în istoricul nostru, dar este datoria mea de adult să mi le îngrijesc din această poziție. Asta nu înseamnă că nu comunic aceste nevoi, nu mă vulnerabiliz. Îți ofer posibilitatea de a mă cunoaște în acest spațiu vulnerabil, dar totodată, îmi și asum responsabilitatea din prezent.

Comunicarea acestor nevoi cu asumare și vulnerabilitate creste intimitatea, conexiunea și ne îmbunătățește relația.

Comunicarea nevoilor neîmplinite cu așteptarea ca celălalt (și doar celălalt) să le împlinească distruge intimitatea, conexiunea și cuplul.