Familia internă de părți sau subpersonalități

• O parte din mine vrea această relație, dar o altă parte vrea să plece.

Intr-un fel vreau asta, dar intr-un alt fel nu mi doresc cu adevărat.

• Emoțional: experimentezi vreodată două sau mai multe emoții în același timp? Ca și când nu știi exact ce simți?

„Am o stare așa, nu știu să-ți descriu. Nu mă simt la un loc, așezat/ă.”

• Mă simt și trist/ă ca s-a terminat, dar mă și bucur pentru ce începe. Cine simte tristețe și cine simte bucurie?

• La nivel de corp: Brațele-mi sunt relaxate, dar picioarele încordate.

• E vreodată hărmălaie la tine în cap, ca și când te cerți cu tine? Confuzie? Sunt momente în care nu reușești să ajungi la un acord, sa iei o decizie sau sa acționezi intr-o direcție clara? Dezbați și iar dezbați, dar nu ajungi la o concluzie și nu ai claritate în legătură cu ce vrei să faci. Știi discuțiile acelea din cuplu și nu numai, în care deși vorbiți pare ca nu vă ascultați si nu vă auziți unul pe celălalt? Auzi cu urechile, dar aștepți cu greu să termine celălalt pentru a te asculta pe tine? Pentru a ti expune argumentul în speranța ca l vei convine? Și fiecare încearcă să l convingă pe celălalt de punctul său de vedere: de cum a fost rănit, cum a fost nedreptățit, cum nu este auzit, văzut și înțeles. Asta se întâmplă de multe ori și la tine în minte (și nu numai) când e agitație, când este conflict, când nu reușești să iei o decizie, să urmezi o direcție sau să ai claritate.

Cine vorbește și cine asculta sau cine nu aude?

O parte vorbește, o parte ascultă, iar o altă parte nu vede și n-aude. Iar lista poate continua prin tot felul de dinamici și relații. Toate aceste părți sunt în relație unele cu altele. Dar știi și tu, sunt relații și relații. Unele relații sunt bazate pe dialog, rezonanta și cooperare, altele sunt conflictuale, iar în alte relații nu există deloc contact și comunicare. Exista părți din noi care nu vorbesc unele cu altele, care nu se văd și nu știu una de existenta altora.

În psihoterapie exista mai multe perspective și abordări în ceea ce privește multiplicitatea psihicului uman:

• Analiza tranzactionala cu stările de : adult, părinte și copil, și subdiviziunile lor.

• Psihosinteza unde întâlnim conceptul de subpersonalitati.

• Si o varianta a sa mai nouă: terapia sistemelor familiale interne care numește subpersonalitatile părți și are o viziune proprie asupra organizării acestora.

• Desigur, capacitatea de diviziune a psihicului uman a fost observată în toate abordările și teoriile începând cu Freud care vedea psihicul „compartimentat” în Id, ego și supraego.

Ai auzit de tulburarea de identitate/personalitate multiplă? Acum se numește tulburarea de identitate disociativă. Îți sună extrem, nu? Să ai mai multe personalități care nu se înțeleg și chiar nu se întâlnesc. Dar disocierea este un mecanism de apărare la care avem acces și îl folosim cu toții, în grade și în momente diferite. Chiar și tu. Dar dacă și tu ai mai multe personalități? Ele se numesc: subpersonalitățile în psihosinteză și părți în terapia sistemelor familiale interne (care este o varianta a sa mai nouă ce numește subpersonalitățile părți și are o viziune proprie asupra organizării acestora)

Ce înseamnă și cum se întâmplă asta?

Subpersonalitățile sunt diferitele tale identități, fiecare cu un set de gânduri, emotii și comportamente proprii.

• Poate te surprinzi într-un fel într-un context și ca “o altă persoana” într-o altă situație.

• Te comporți într-un fel cu o prieten apropiat și într-un alt fel cu șeful de la munca.

• În capul tau: uneori te critici, alteori ești mandru de ce ai realizat.

Părțile noastre constituie un fel de familie internă cu rolul de a soluționa probleme sau a gestiona conflicte.

Personalitatea noastră poate fi văzută ca un sistem intern de subpersonalități cu o dinamică relațională proprie, cu diferite părți în diferite relații.

În prima parte a vieții noastre învățăm de la cei ce ne ingrijesc (din familia noastră) cine suntem și cum să ne raportam la ceilalți, la noi înșine și la viață. Învățăm cum să fim și cum să relaționăm. Toate aceste învățături din diferite experiențe și relații  ne modelează  personalitatea: ne oferă modele de a fi, de a simți, gândi, acționa și relaționa. Într-un fel, familia noastră “externa,” de origine, ajunge să devină o familie interna de părți.

Am internalizat nu doar vocea mamei sau a tatălui ci și relația dintre ei doi și relația mea cu fiecare dintre ei. Astfel se dezvoltă subpersonalitatile sau identitățile noastre și relațiile dintre ele. O subpersonalitate începe ca mecanism de adaptare sau apărare, iar când mecanismul se repetă apar secțiuni ale personalității, care atunci când sunt activate devin executive (preiau comanda centrului de conducere). În prezent ele se activează când întâlnesc o situație similară (un tipar) cu cea inițială în care s-au format. Astfel, desi ești astăzi adult, deodată te simți și reacționezi ca atunci când erai copil în relația cu partenerul sau colegul de muncă. Reacționezi în prezent ca și când ai fi în trecut: subpersonalitățile noastre trăiesc în trecut.

De exemplu: dacă șeful tau vrea ca lucrurile să fie făcute doar în felul lui, asta-ți poate aminti de tatăl tău care, de asemenea, era rigid și controlator. Și deși șeful tău nu este tatăl tău, iar în acest cadru această persoana este îndreptățită să-ți spună cum să procedezi, ai dificultăți în aceasta relație fiindu-ți dificil să reacționezi acordat în prezent.

Caracteristici ale părților tale

O subpersonalitate are o identitate proprie, un set de gânduri, credințe, emoții, comportamente, o vârstă și un rol.

• O parte îți poate spune ce vârstă are și este întotdeauna mai mică decat tine cel din prezent: subpersonalitățile noastre trăiesc în trecut.

• “Vreau să scap de anxietate”: Părțile nu pot fi eliminate,dar se pot schimba. Schimbarea se produce prin modificarea relației, a felului în care aceste aspecte din interiorul tau interacționează între ele, prin felul în care astăzi relaționezi cu tine din trecut. Prin modificarea relației, părțile se schimba: descoperă cum pot îndeplini aceiași intenție  printr-o altă cale. În această situație o parte preferă un nume nou care sa corespundă mai bine noului său rol.

• Toate părțile au un rol, iar în spate o intenție protectivă. Nu exista parti din tine care-ți vor raul. Chiar si cele care au preluat roluri extreme încearcă în felul lor (cum au învățat) să te protejeze.

De exemplu o parte care îți spune pe un ton critic să nu încerci un lucru nou pentru că vei eșua, te protejează de eșec, suferință sau dezamăgire.

Toată lumea are părți ale eului, dar gradul lor de disociere și relațiile dintre ele diferă de la o persoană la alta.

Sinele este mediatorul relațiilor dintre părțile tale.

În psihoterapia integrativă sinele este văzut ca principiu organizator și supraordonator al personalității. Din acest punct de vedere, terapia sistemelor familiale interne este compatibilă cu aceasta viziune. În aceasta abordare sinele este centrul organizator al ființei și definit ca „absenta oricărei părți”. Părțile sunt din trecut, “blocate” la diferite vârste și în diferite momente. Subpersonalitatile noastre sunt aspectele rănite din noi și reacțiile la această rană, iar sinele este “partea” sănătoasă, nealterată, nedivizată care are capacitatea de a fi în aici și acum, în conexiune. Schimbarea se produce prin restabilirea conexiunii și mediarea relațiilor.

Toate tehnicile au ca obiectiv a aduce o parte în contact cu sinele, astfel se produce vindecarea, iar procesul este unul complex cu diferite etape în care sunt țintite diferite părți și relațiile dintre ele și necesită ghidaj specializat.

Sinele este mediatorul natural al sistemului: în felul acesta, relațiile din interiorul nostru se modifica și, secundar, părțile noastre găsesc modalități alternative de a ne proteja și servi intr-un mod acordat la realitatea prezentului.