Cine ești?

Tu cine ești? 

În prima mea poezie mă întrebam același lucru: cine sunt eu? 

Înainte de asta, înainte să scriu, aveam aceiași întrebare: cine sunt, ce este viața și care este rolul meu în ea? Căutăm legăturile dintre lucruri, așa cum fac toți copiii: dar asta ce este, de ce, cum? 

Iar răspunsurile le obțineam de la cei din jur. Cei ce ne îngrijeau ne învățau despre legăturile dintre lucruri, conexiuni și relații. Așa am învățat  cine suntem și cum să ne raportăm la ceilalți, la noi înșine și la viața. 

Ai învățat despre tine făcând legături, prin conexiuni, prin relații. 

Am învățat despre noi prin legăturile dintre noi și ei și prin relațiile dintre ei. Am învățat toate acestea despre noi și ceilalți prin ce ni s-a spus și prin ce nu ni s-a zis. Am observat și ne-am adaptat în acord cu modele lor de contact. Și ce am învățat am internalizat, iar astăzi este parte din noi: relațiile dintre noi și ei și dintre ei și ei sunt astăzi relațiile din dinamica noastră internă. 

Tu ce ai învățat despre tine, despre ceilalți, relații si viața? 

Care au fost primele tale întrebări, dar primele răspunsuri? 

Ce ai învățat din primele tale relații? 

Ce ai învățat despre cine erai și cine ai ajuns să fii? 

Care este identitatea ta? Care sunt identitățile tale?

Erai copilul părinților tăi: singurul sau fratele/ sora mai mic/ă sau mai mare. Erai colegul/a, prietenul/a, nepotata/ul, etc.

Bravo! sau să-ți fie rușine!

Aceste identități ale tale erau congruente? Puteai fi și copilul cuminte și copilul năzdrăvan la un loc? Sau când unul când altul? O identitate o anula pe cealaltă? Care era relația dintre ele? 

Erai mic și ai devenit mare. Erai copil, iar acum ai devenit adult: partener/ sot/ie/ iubit/ă, prieten/ă, coleg/ă. Ai devenit adult cu o identitate profesională și responsabilități. Poate ai devenit și tu, la rândul tău, părinte. 

Identitățile tale de astăzi sunt în acord unele cu altele? Cine ești în viața ta personală și cine ești profesional? 

Dar ce relație ai cu tine cel ce ai fost atunci astazi:

Cum te uiți înapoi la tine? Cum te înțelegi cu tine cel care ai fost? Dar cu tine în prezent? Ce relație ai cu tine astăzi: cum reacționezi, cum te porți cu tine, cum îți vorbești?

Îți spui bravo sau să-ți fie rușine? 

Crezi ca meriți să iei o pauză doar dacă ai terminat ce aveai de făcut? Sau te poți acorda la ritmul tău real și acționa în consecință? Te poți conecta cu tine cel ce ai fost și cu tine cel ce ești astăzi sau perpetuezi aceiași neacordare pe care ai învățat-o în trecut?

Cum reacționezi când reacționezi? Când simți o emoție ce reacție ai față de aceasta? Vrei să se opreasca,  îi spui ca este inadecvată, exagerată, ca nu este acum momentul? Partea din tine care experimentează acel emotional pe care tu astăzi îl vezi inadecvat și nepotrivit în prezent, n-are nici cea mai mică idee ca suntem în anul 2024 și tu ești astăzi adult pentru ca te porți cu ea la fel cum cei ce aveau grijă de tine s-au purtat cu tine: „n-ai de ce să fii trist/ă”. O invalidezi. Nu te acordezi. Așa cum ai învățat. 

Tu cum te simțeai atunci? Nu te simți la fel și acum?

Pentru ca este aceiași dinamică, aceiași relație, doar ca tu acum joci ambele roluri. Răspunzându-i din trecut, ea nu are de unde știi ca sunteți astăzi în prezent. Pentru ca nu te acordezi, nici ea nu-ți răspunde cum ai vrea. Și te simți prins în același roluri, aceleași dinamici și aceleași relații: atât în interior, în relația ta cu tine, cat și cu ceilalți, în relațiile cu celelalte persoane din viața ta. 

Există o diferență între trecut și prezent. 

-“Ce a fost a fost”. 

-Dar ce a fost mai este? 

Cat de des știi cu adevărat ca ești în prezent și reacționezi acordat la această realitate și cât de des te indentifici cu toate aceste aspecte din trecutul tău: cu copilul care erai sau cu părintele care te-a îngrijit. Dar adultul? Adultul trăiește în prezent, trage concluziile proprii din aceste dinamici și relații pe care le mediază și, în felul acesta, isi crează propria viață. 

Analiza tranzacțională ca teorie explicativa a personalitatii presupune existenta a trei stări ale eului: părinte, copil și adult, și o serie de subdiviziuni ale primelor două.

În prima parte a vieții noastre învățăm să relaționăm prin modele de contact ale celor ce ne cresc și îngrijesc. Învățăm despre relații din relațiile noastre cu cei ce ne îngrijesc și din relațiile lor între ei.

Toate aceste interacțiuni atât directe cât și la care am fost martor îmi conferă o schemă relațională.

Am internalizat nu doar vocea mamei sau a tatălui ci și relația dintre ei doi și relația mea cu fiecare dintre ei. Prin procesul internalizarii iau de bun, “nemestecat” și inconștient comportamentele, ideilor, valorile sau punctelor de vedere ale unei persoane, rezultând astfel o reprezentare internă a celeilalte persoane. Astfel în prezent vorbesc, acționez și relaționez exact ca părintele meu. Alternativ, comunic, simt și mă comport ca atunci când eram copil în relație cu cineva din prezent care are ceva din tiparul părintelui ce m-a îngrijit. Aceasta este o schemă a trecutului pe care o pui în scenă inconștient, din care adesea vrei să ieși și să acționezi diferit.

Dinamicile relaționale din trecutul nostru sunt vii și active și se pot modifica doar dintr-o intervenție și experiență a prezentului.

Adultul este instanța psihică ce operează în prezent, ce are capacitatea de a fi în aici și acum.

Dar adesea confunzi adultul tău cu adultul părintele ce te-a crescut: prezentul cu trecutul.

Ai învățat în trecut cum să fii om mare, adult, prin modelele celor ce te-au crescut. Și părintele tău avea aceste instanțe în interiorul său, iar adultul tău poate fi diferit de al lui. Adultul părintelui era din prezentul său care acum este trecutul tău.

Instanța ta psihică de adult nu este totuna cu părintele internalizat, nu este ceea ce ai învățat că trebuie să fii pentru a fi om mare.

Adultul tău este o stare a prezentului cu propriile concluzii și capacitatea de a crea noi dinamici: noi moduri de a gândi, simți și acționa în acord cu realitatea actuală.

Cine ai fost este în relație cu cine ai devenit. 

Pare evident, nu? Dar cât de des acționezi în baza acestui principiu? Cum te folosești astăzi de oportunitatea acestei relații, de faptul ca astăzi acesta este o relație în interiorul tău, asupra căreia poți interveni, o poți modifica: poți media. 

În orice relație exista spațiul dintre noi. La prima vedere pare o separare: limita de teritoriu, dar în aceast spațiu este terenul fertil al alegerii, medierii și schimbarii. În acest spațiu este oportunitate și creativitate, o noua experiență, un nou mod de a reacționa, de a relaționa și de a trai. Spațiul dintre stimul și reacție, spațiul dintre tine și celalalt si dintre cel ce ai fost si cine ai devenit, dintre cei ce au fost si cei ce suntem astazi este legătură, iar calitatea legăturii sau a contactului definește fie experiența separării, fie a conexiunii.