De ce este importantă atitudinea în succes
Tu cum iti faci un plan? Îți stabilești un obiectiv, o direcție și faci o listă cu pașii pe care îi ai de urmat, nu? Dar ce atitudine ai?
De la intenția și motivația din spatele planului de acțiune:
De ce vrei să faci asta?
Trebuie sau îți dorești?
La cum implementezi și cum gestionezi procesul?
Cum îți vorbești?
Cum te motivezi?
Cum reacționezi în fața nereușitei, stagnării sau oboselii?
Te supraveghezi cu vigilență critică la fiecare pas, te verifici?
Te ameninți că dacă nu faci asta acum, vei eșua?
Te critici și te pedepsești când nu bifezi următorul lucru de pe lista sau când nu te încadrezi în timp?
“Dacă ieri tot am pierdut vremea, astăzi recuperez.”
*în ciuda lipsei de energie și motivație, a semnalelor corpului care îți spune că ai nevoie de odihnă și recuperare.
Dar cum ar fi să te susții în realizarea unui plan?
Cum ar fi asta diferit? Cum s-ar simți? Ce ar implica?
Ai avea mai multă grijă de tine? Ai mânca mai sănătos? Te-ai îngriji să ai un somn odihnitor?
Ți-ai oferi mai multe pauze? Te-ai încuraja?
Te-ai felicita când ți-ai oferit o pauză, bucuros că îți asculți corpul, că te acordezi la ritmul și nevoile tale?
Ai recadra nereușita ca lecție și aptitudini noi?
Te-ai sărbătoriri? Nu doar în final, ci cu fiecare pas împlinit.
Observi diferența în atitudine?
Dar diferența în rezultat?
Dar legătura dintre cele două?
Îți mai amintești de scoală?
Cum era când erai laudat, încurajat și susținut?
Și cum era când erai scos în fața clasei, criticat, făcut de rușine sau pedepsit?
În ambele cazuri intenția era aceiași: a învața și a progresa, dar prin metode diferite.
Când aveai rezultate mai bune?
Și da, părțile micuțe din noi au nevoie și de direcție, îndrumare și limite prin planuri, obiective și obiceiuri. Dar nu fără susținere și acordare la un ritm peste care nu putem sări și nu-l putem grăbi.
