Drama Persecutorului
Originile
Triunghiul dramei este un instrument conceptual folosit în psihologie care presupune existența a trei roluri, 3 poziții pe care le jucăm cu toții: victima, salvator și persecutor. Deși toate cele 3 roluri pornesc și sfârșesc (pe cai diferite) ca victime, un singur rol a primit aceasta denumire. Dintre toate, poate cel mai dificil de privit ca victima este persecutorul/ abuzatorul. Dar în istoria sa, acesta a fost o victima care însă n-a avut parte de salvare. În experiențele timpurii prigonitorul a învățat ca există două variante: să fii puternic sau să fii slab, să domini sau să fii dominat.
Persecutorul are la bază principiul umbrei tatălui. Tatăl este cel care se îngrijește de familie folosindu-și forța pentru a proteja. Varianta din umbră folosește forța în interiorul familiei pentru a “educa”, a controla, pentru a se impune prin critică, reguli rigide, abuz verbal și / sau fizic.
Persecutorul a fost la rândul său persecutat.
Poate această situație îți pare una extremă și-ți va fi dificil să te indentifici. Vei spune ca în familia ta nu a existat abuz sau violenta. Dar au existat momentele în care ai fost criticat, rușinat, interogat, pedepsit fără drept de apel și fără salvare?
Am văzut recent filmul Tați part-time în care este ilustrat contrastul dintre parentingul vechi (când încă nu exista acest concept în vocabularul părinților și bunicilor noștri) și conceptele, îndrăznesc să zic recente, despre creșterea și educarea copiiilor din psihologia de astăzi.
Dau milităria jos din pod
Te duc la orfelinat
Te dau la țig***
Taci că-ți mut falca aia la spate
Eu te-am făcut, eu te omor
“Dacă copii nu se bat, cum se educă?”
Principiul “bătaia e ruptă din rai” își are originile, conform psihologiei dezvoltării, în evul mediu când se credea că oamenii se nasc corupți și păcătoși și este necesară o educație aspră pentru a-i salva.
În secolul al XVII-lea s-a trecut la principiul reabilitării umane considerând că ne naștem inocenți și primitivi, iar pentru a nu fi corupți de societate este necesară disciplină și o educație morală riguroasă.
Poate ai experimentat și tu:
O palmă la cur acasă
O riglă în palmă la școală
O “corecție” prin bătaie folosind cureaua.
Dacă copiii nu se mai bat, cum se educă? (adultul)
Se consideră că bătaia e doar lipsa de control a adultului (copilul, 8 ani)
Contrastul ăsta ilustrat prin comedie face mai digerabilă această istorie a parentingului cum l-am experimentat mulți dintre noi. Și poate deschide o discuție mai serioasă.
Să vorbim despre furie.
Furia este o emoție umană, la fel ca iubirea sau tristețea. Ea face parte din busola noastră, iar funcția sa este de a ne semnala când limitele ne-au fost încălcate pentru a ne proteja.
Tu cum reacționezi când îți sunt încălcate limitele?
Spui ce te deranjează și ce ai avea nevoie? Poți susține o atitudine asertivă?
Lași să treacă de la tine? Ții în tine și nu spui ce te supără, nici ce ai avea nevoie?
Încerci să stimulezi vinovăția în celălalt? Dar fără a-ți comunica nevoile dintr-o postura vulnerabilă. Și nu, victimizarea nu e totuna cu a-ți susține vulnerabilitatea.
Răbufnești? Folosești un ton apăsat ori ridici vocea? Îl critici și pedepsești pe celălalt?
Ce reacție ai în fața conflictului, fie el și potențial?
Care este reacția ta în fața furiei celuilalt?
exprimată în relație cu tine sau altcineva prin critică, amenințare, agresivitate verbala sau fizică
Îngheți?
Întorci privirea?
Fugi?
Rămâi?
Încerci să intervii? Reacționezi? Cum?
Furia este o emoție care ne servește și nu ceva ce trebuie eliminat. Însă ea trebuie integrată pentru a nu o folosi din umbră: pentru a o folosi pentru noi, pentru a ne proteja restabilindu-ne limitele și comunicând asertiv atât ce ne deranjează cât și ce am avea nevoie, și nu pentru a-i agresa pe ceilalți pentru ca și noi am fost agresați.
Persecutorul asta face: se răzbună astăzi pentru atunci. Este un mod de a supraviețui emoțional și psihic. Dacă nu și-ar proiecta vulnerabilitatea pe oricine găsește “slab”, ar trebui să se privească pe sine însuși astfel.
Persecutorul nu-și poate susține vulnerabilitatea pentru ca în trecut aceasta a fost văzută ca slăbiciune, a fost criticată și pedepsită. Așa că, la rândul său, persecută pe oricine se arată așa cum el nu se poate vedea.
Relațiile din exterior, cu ceilalți, reflecta relațiile din dinamica sa internă.
Persecutorul este furios pe toata lumea: pe victima pentru slăbiciune și pe salvator pentru că el nu a fost salvat. Dar mai ales, prigonitorul este furios pe propria vulnerabilitate despre care a învățat că este cauza pentru care a fost criticat și pedepsit. A internalizat. A ajuns să creadă că merită ce i s-a întâmplat. Și crede ca ceilalți merită ce primesc când sunt “slabi”.
Tu cum vorbești cu tine?
Dialogul tău intrapsihic are această vreodată această dinamică:
Te critici?
“Ce prost am fost!”
Te ameninți?
“Dacă nici asta nu-mi iese, merit ce mi se întâmplă”
Îți impui reguli rigide?
Te pedepsești când când nu le urmezi? Când nu realizezi ce ți-ai propus?
Ai și tu o parte persecutorie în interiorul tău?
Partea din tine care rulează scenarii catastrofice folosește amenințarea în scop protectiv?
Experimentezi gânduri intruzive, nedorite?
Dar în exterior? Ai și tu o parte persecutorie în relație cu ceilalți?
Vrei ca partenerul să se schimbe și-l critici pentru asta?
Îl pedepsești? Îl ameninți că pleci?
Încerci să-ți impui punctul de vedere asupra altora?
Crezi că știi mai bine decât celălalt ce îi trebuie, ce are nevoie, ce și cum ar trebui să facă?
Persecutorul îți va spune ce și cum să faci și ce nu faci bine.
Dacă celălalt ripostează, adesea spune: “Ce te-ai atacat așa? Ești foarte sensibil.”
Și se va victimiza: “Încercăm doar să te ajut, să te protejez.”
El așa a fost “protejat” și asta este iubirea pe care o cunoaște.
În această triada persecutorul vede doar două variante: ori eu, ori ceilalți.
Tu crezi vreodată că ai de făcut aceasta alegere?
Crezi că lumea este a celor puternici iar vulnerabilitatea este o slăbiciune?
Crezi că trebuie să te impui în fața celorlalți pentru a fi respectat?
Admiri oamenii puternici care știu să se impună, care conduc cu o mână de fier?
Crezi că este important să existe reguli stricte pentru că alternativa este anarhia, lipsa de valori?
Crezi că oamenii merită ce primesc când te răzbuni/ când nu apreciază corect o situație? (“principiul selecției naturale”)
Ți se pare în regulă să-i jignești pe ceilalți pentru că “ăsta este adevărul și cineva trebuia să le-o spună?”
Crezi că pedeapsa cu este un mijloc foarte bun de a-i învăța pe ceilalți o lecție?
Crezi că amenințările sunt eficiente pentru a ține oamenii sub control?
Prigonitorul nu este doar clasicul abuzator cu expresia comportamentului antisocial.
Așa că, te invit să rămâi curios:
Când critici?
Când crezi că știi mai bine decât celălalt ce ar trebui să facă?
Când te ocupi cu “făcutul teoriei”?
Când interoghezi?
Când ataci?
Când rușinezi?
Când pedepsești?
Când te răzbuni?
