Drama Victimei

În prima parte a vieții tale protecția excesivă s-a împletit cu critica și reproșul?

Poate ai fost atât de protejat de un părinte încât asta ți-a tăiat aripile și te-a făcut să crezi că tu nu poți.

Poate a știut doar cum să te ferească și nu să te și împuternicească.

Iar când încercai să explorezi, să testezi și să verifici tu, ți s-a spus că nu faci bine, că nu se face așa.

Iar asta te-a făcut să te temi de căzătură, de eșec, dar te-a ținut departe și de reușită, de propriile resurse și întregul tău potențial.

Ai ajuns să crezi că aripile tale nu sunt la fel de bune ca ale alora, că ei știu și tu nu, ca ei pot, iar tu nu.

Să vorbim din nou de triunghiul dramei, de data aceasta din perspectiva poziției victimei.

Triunghiul dramei este un instrument conceptual folosit în psihologie care presupune existența a trei roluri, 3 poziții pe care le jucăm cu toții: victima, salvator și persecutor.

Deși toate cele 3 roluri pornesc și sfârșesc (pe căi diferite) ca victime, un singur rol a primit aceasta denumire.

Adesea, persoanele care pornesc în triunghi din rolul victimei au fost copiii cocoloșiți, copiii care n-au fost susținuți și încurajați să exploreze pentru a-și descoperi puterea, abilitățile și resursele.

Au avut un părinte „ salvator” care făcea lucrurile pentru ei, împiedicându-i astfel și să greșească sau să sufere, dar și să se dezvolte în adevarata lor putere.

Victimele au fost și criticate, fie de virajul salvatorului în persecutor, fie de celălat părinte normativ și critic.

„Lasă, copilul mamii, te ajută mama” (salvatorul)

„Nu ești în stare de nimic, trebuie să fac totul pentru tine și m-am săturat” (salvatorul virat în persecutor)

„Dacă nu eram eu, ce se alegea de tine?” (salvatorul virat în victima)

„Lasă, nu încerca ca nimic nu faci bine” (persecutor)

Prinsă între salvator care n-o lasă să sufere sau să greșească și între persecutor care o critica dacă face ceva greșit, victima devine convinsa că nu are nicio șansă. Adopta o atitudine pasivă, pesimista și este lipsită de speranță, convinsă ca nu poate.

Victima are la baza principiul umbrei copilului. Copilul este aceea parte din noi vulnerabilă, nevinovată și care are nevoie de susținere și îngrijire. Dar totodată, copii au nevoie de:

• Experiențe prin care să-și descopere resursele

• Ca cineva să aibă încredere în ei pentru a le clădi stimă de sine și curajul de a naviga prin viață

• Să învețe din greșeli

• Să fie încurajați și susținuți să încerce din nou

• Să fie văzuți, validați și lăudați.

  Atitudinea de victima este și o poziție învață prin convingeri care circula de la generație la generație:

„Așa suntem noi, fără noroc/ bani”

„Asta ne-a fost soarta/ șansă”

„Atâta ne-a dat Dumnezeu”.

Aceasta istorie ajunge să se exprimă în viața de adult punând în scenă același dinamici relaționale și ajungi astfel în relații de codependență cu persoane care te critică și nu te apreciază, care nu-ți văd valoarea și care-ți iau puterea. Iar tu le dai puterea ta oricând crezi ca ei știu și pot face mai bine decât tine. Tu îți cedezi puterea, odată cu responsabilitatea pentru propria viață.

Te invit într-o explorare printr-o serie de întrebări:

Ai dificultăți în a iniția, a te mobiliza și acționa către un scop de teama eșecului și a criticii, de cum te vor privi ceilalți?

În viață personală ajungi adesea în relații de codependenta din care îți este dificil să ieși chiar și atunci când pare ca iubirea se împletește cu abuzul?

Te simți adesea prins între nevoia de a fi ajutat și teama de a fi criticat?

De multe ori ți se pare ca toți cei din jur au parte de noroc și oportunități, iar tu nu?

În viață ta pare că apar probleme peste probleme și te simți adesea copleșit în fața lor?

Te intrebi dacă ai resursele să le gestionezi? Si ajungi în cele din urma sa adopți o atitudine pesimista și pasiva, temându-te ca nu te vei descurca fără ajutor și ca vei fi criticat dacă totuși încerci?

Ajungi adesea să fii ranchiunos și să-i învinovățești atât pe cei care te critica și te tratează nedrept, cât și pe cei care iti oferă ajutorul, simțindu-te la mana lor?

Ajungi să vrei sa ieși din aceste relații dar nu vezi variante? 

Te simți ca o victima în mâinile celorlati și în mișcările vieții?

Îți este dificil să susții responsabilitatea și te surprinzi zicând? :

• „Dacă partenerul s-ar schimba, și eu m-as comporta diferit și am fi fericiți”.

• „Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, aș avut un loc de muncă”.

• „Dacă tu nu făceai asta, nici eu nu ziceam/făceam…”

• „Statul/ sistemul/ societatea/ ceilalți sunt de vina”.

Te protejezi de eșec și critica spunând: “Da, dar asta nu se poate din cauza că…”? Și astfel abandonezi proiecte și oportunități. Și din nou, te abandonezi pe tine.

Dar nu te „protejezi” astfel și de a învăța, a descoperi și a reuși?

Te surprinzi vreodată manipuland pentru a obține ajutorul sau ceea ce îți dorești?

• „Dacă nu mă ajuți, nu știu ce mă fac”

• „Eu nu pot face asta fără tine”.

Stimulezi vinovăția în celălat atunci când nu primești ajutorul/ ceea ce îți dorești? :

• „Sunt copleșit de tot și toate și fix astăzi tu îmi spui asta/ nu mă poți ajuta?”

Dar ai respins vreodată persoane care îți vedeau valoarea? Care te prețuiau, te respectau și te susțineau?

• Ai fost vreodată curtată de un bărbat care te plictisea? Lipsea “acel ceva”, lipsea „pasiunea”, lipsea drama?

  Ți s-a părut prea bun ca să fie adevărat?

• Ai avut vreodată în viață ta o femeie care te invita la creștere, iar asta te-a speriat?

  Te-ai temut că nu te vei ridica la înălțimea asteparilor și vei eșua?

Te invit să exploreazi…

ce te plictisea, ce lipsea, ce te speria.

*Aici este zona de creștere unde îți descoperi puterea, resursele și de unde preiei responsabilitatea pentru viață ta!

Te invit să-ți explorezi…

beneficiile în relațiile în care alții fac pentru tine, în locul tău:

• Neasumarea responsabilității?

• Dar care este de fapt beneficiul în a nu-ți asuma responsabilitatea?

• Ce emoție eviți să simți?

  În realitate, prin toate aceste strategii inconștiente evitam de fapt să simțim durerea provocată de rana originară, dar ajungem în același tipare relaționale care ne îndeamnă de fiecare dată s-o adresăm.

Ieșirea din triunghi se realizează prin preluarea responsabilității pentru propria viață, iar drumul ia cale simțirii.

Pe acest drum îți descoperi resursele și adevarata putere. Pentru că adevarata putere a victimei este în vulnerabilitate! Înveți să simți mai mult, nu doar durere, dar și bucurie și plăcere.

Acest drum te conduce înapoi către tine și la fiecare pas mai poți recupera o parte din tine. Puterea revendicată din fiecare parte îți oferă resursele și forța prin care să îți creezi propria viață.