Rușinea: emoția care socializează și emoția care izolează

Din categoria emoțiilor dificile, rușinea este specială pentru ca devine moneda de schimb cu care plătim conexiunea cu ceilalți prin propria însingurare. În această tranzacție, prețul apartenentei este abandonul intern și libertatea de a fi autentic.

Rolul evolutiv al rușinii

Rușinea are o importanță semnificativă pentru supraviețuire și joacă un rol evolutiv la fel ca orice altă emoție: se pare că rușinea a fost utilizată în comportamentul social. Prin socializare, rușinea ajută la menținerea comportamentului persoanei în limitele culturale și sociale care susțin supraviețuirea tribului. Rușinea este emoția care ne oprește să adoptăm un comportament care ar putea cauza prejudicii celor din jur sau chiar nouă înșine.

Rușinea este teama de a fi îndepărtat de ceilalți, de a pierde dreptul la apartenență, apropiindu-se astfel de frica de moarte: este frica de moartea socială. Dar apartenența în exterior devine asigurată prin excludere în interior.

Internalizarea rușinii : cum ajungi să te respingi

Când primim suficientă susținere din partea îngrijitorilor noștri primari, suntem capabili să evoluăm și să dezvoltăm un simț al sinelui coerent și sănătos. În contrast, dacă nu suntem acceptați și susținuți pentru cine suntem, simțim rușine față de părțile noastre care nu se aliniază cu așteptările celorlalți. Rusinea este opusul susținerii, iar experiența de a fi susținut sau rușinat informează sinele despre posibilitatea și condițiile conexiunii cu ceilalți.

E rușine!

Să-ți fie rușine!

Nu te mai rușina așa!

Așa e el, rușinos.

Mi-e rușine cu mine.

Copiii nu se nasc rușinați, dar se nasc cu potențialul de a experimenta și de a învăța să fie rușinați. Ei învață despre rușine prin a nu fi acceptați așa cum sunt. Respingerea sinelui autentic în cadrul relațional dintre copil și îngrijitorul său devine scena originară care, prin repetiție, ajunge să devină o dinamică internă. Copilul ajuns adult, poartă în interior atât părintele care-l rușina în trecut, cât și copilul rușinat care se ascunde și a învățat că nu poate fi acceptat așa cum este.

Rușinea este o emoție învățată de neidentificare cu sine așa cum este el: nevoile neîmplinite în relația cu celălalt vor fi neglijate și transformate într-un "nu sunt eu".  

Când nevoile nu sunt împlinite în mod constant, iar legăturile sunt realizate prin intermediul rușinii (legături formate prin cuplarea rușinii cu nevoia neîmplinită), rușinea devine integrată și internalizată în credințe despre sine și posibilități de contact cu alții.

Experiența rușinii

Odată internalizată, rușinea devine experiența autoevaluării negative și a reactivității emoționale asupra propriei ființe. Este afectul care însoțește percepția de a nu fi în regulă ca persoană.

Discursul intern critic poate cuprinde autodescrieri negative precum :nedemn, nemerituos, neadecvat, nepotrivit, neplăcut, demn de dispreț și de a fi respins de ceilalți.

Varietăți ale rușinii mai puțin evidente sunt: timiditate, sfială, modestie, a fi inconfortabil în anumite contexte, deconectat, absent.

Semnele evidente ale rușinii la nivel corporal pot include: capul plecat, privirea în pământ sau evitantă, schimbări în colorația pielii, voce înceată, șoptită sau amuțită, expresie facială înghețată, postură aplecată, dificultăți în a vedea clar, căldură.

La nivel cognitiv experiența subiectivă poate fi aceea de paralizie a gândurilor, a rămâne fără cuvinte.

Mesajul care însoțește experiența rușinii este "nu vreau să fiu văzut". Adesea persoane pot spune "mi-aș dori să mă înghită pământul" sau "îmi vine să intru în pământ de rușine". Aceast ascunziș poate fi realizat printr-o mimică și gestică redusă, prin folosirea anumitor cuvinte "potrivite", prin retragere fizică, a sta nemiscat, prin "camuflare" în mediu. Când o persoană experimentează rușine, aceasta nu vrea să fie văzută, nu vrea să-și expună rușinea, iar dorința de a se ascunde vine natural.

Efecte: măștile rușinii

Pot exista legături temporare între rușine și nevoile neacceptate, dar în cazuri mai severe, cum ar fi abuzul, abandonul sau neglijarea, sau prin repetiție, aceste legături persistă și pot deveni autosusținute, persoana experimentând rușine de fiecare dată când apare nevoia respectivă într-un mediu perceput ca nesuținător.

Pentru a evita rușinea generată de expunerea unui sine "nepotrivit" în fața unui sine judecător, este creat un alt sine fals. Acesta poate fi un perfectionist sau un nevrednic, un erou sau un țap ispășitor. Pe măsură ce sinele fals se dezvoltă, sinele autentic este ascuns. Ceea ce este paradoxal în cazul rușinii toxice este că reprezintă motivația fundamentală atât pentru cei "puternici", cât și pentru cei "slabi".

Pentru a se proteja de rușine, oamenii o pot proiecta asupra altora, își pot asuma o poziție de superioritate și pot evita contactul cu propriile sentimente de rușine. Pot adopta o moralitate intransigentă și pot urma reguli rigide cu strictețe. Printre comportamentele asociate pot fi incluse: perfectionismul, lupta pentru putere și control, judecarea valorilor altora, atitudinea moralizatoare și chiar îngrijirea altora ca un salvator sau încercările de a le face pe plac celorlalți.

Cum ne vindecăm de rușine și cum ne recuperăm sinele autentic?

Rușinea este un fenomen relațional, iar vindecarea rușinii toxice este un proces social.

În relații suntem răniți și respinși, dar tot în relații ne putem vindeca: rușinea poate fi dizolvată prin intermediul unui contact autentic și plin de acceptare cu o altă persoană. Astfel, o mare parte din vindecarea rușinii constă în exprimarea acesteia în prezența altora care acceptă și confirmă cu sinceritate persoana și au o atitudine de reciprocitate și egalitate.  

Ne vindecăm de rușine prin relații în care suntem susținuți să ne exprimăm autentic și suntem acceptați în întregime. Și ne vindecăm de rușine când ne dăm voie să fim așa cum suntem în ciuda temerii de a fi respinși sau judecați. Ajungem astfel să avem conexiuni cu intimitate crescută atât în exterior, cu ceilalți, cât și intern. Iar restabilirea conexiunii în relațiile din interiorul nostru se exprimă prin libertate de expresie, autenticitate și creativitate, exprimarea a cine suntem în întregime.